Ca în fiecare dimineață, doar că de data asta și mai devreme, mă ridic cu greu din pat și zbor. Bla blauri.

Aterizez în Londra, iar dintr-o data aud niște bubuituri! Deschid ochii și văd cum palmele tuturor din avion se lovesc între ele și scoat niște zgomote de parcă Simona Halep tocmai ar fi câștigat aurul olimpic. Ei bine tot ce se întâmplase era o banală aterizare efectuată destul de ok.

Atunci stau și mă întreb: ce naiba? De unde atâta patos?

La scurt timp și răspunsul: Niște găini! Răspuns imediat dizolvat de încercările din ultimul timp de a îmi corija critica exagerată și ajung să cercetez puțin. Ce altceva poți după ce abia ai aterizat, iar toată lumea stă sardină?

Deschid telefonul, mă uit, n-am net, îl închid și mă gândesc. ”Bă” nimeni la capătul vreunei curse cu taxi-ul nu aplaudă. De ce ar fi diferit cu avionul?

Aplauzele sunt vechi, iar din ce se zvonește, Nero ar fi fost primul care a folosit oameni plătiți care să-l aplaude. Ăștia nu erau plătiți dar totuși …

Totuși de ce? Ei bine dacă aș vrea să îi apăr pot spune că a fost o simplă descărcare a stresului cumulat de-a lungul drumului care își au ca fundament fricile induse la fiecare colt de stradă, părinți sau filme. Dar nu.

Iar dacă aș vrea să îi critic, turmismul, servilismul, pupincurismul cred că ar fi mai aproape de adevăr. Dar până la urmă noi să fim sănătoși! Dă-o-n colo de bătaie din palme și concentrează-te asupra unui lucru pozitiv.

Și uite că vine!!!

Conform unui studiu efectuat de Skyscanner, nu noi suntem primii pe lista celor care aplaudă la aterizare, ci italienii.