Florile nedreptății!

Pauza de masă, tochitură moldovenească cu mămăligă și povești cu bebeluși. Deși pot înțelege devotamentul părinților față de copiii lor, nu mă văd atât de deschis încât să împărtășesc cu orice necunoscut diareea fiului meu.

Urmând o direcție firească, discuția se îndreaptă către probleme. Dreapta povestește despre banii pe care-i are de încasat după două accidente auto, stânga despre dragoste, iar din față se auzea o voce care ne zicea despre dificultățile pe care le întâmpină ca mamă.

Într-o secundă, toți odată îți întorc privirile spre mine care ascultam cu interes și mirare poveștil care până acum mi-au fost străine și mă întreabă ce probleme am.

Nu mă găsesc des în dificultatea de a evita un răspuns, însă de această data m-a cuprins un sentiment de vinovăție, gândul m-a purtat către copilăria armonioasă de care m-am bucurat și de susținerea pe toate planurile de care beneficiez în momentul de față. Exact lucrurile pe care comesenii nu le-au avut și n-au nicio vină pentru asta. Cel din urmă aspect accentuându-mi sentimentul de vină.

Dau cu mâna peste furculiță, pe care o fac să cadă câștigându-mi câteva secunde de gândire. Încep cu o voce nu prea convingătoare să le povestesc depre puținul timp pe care-l am pentru prieteni și alte nimicuri deranjante care mi-au trecut prin minte. Când de fapt nimic din toate acestea nu mă deranjau.

Ce vreau să pun în evidență prin aceste rânduri este diferența dintre noi. Unii le au pe toate, alții nu au nimic. Iar toate acestea își au rădăcinile în primii ani din viață. Modul în care părinții s-au ocupat de tine și legătura pe care ai avut-o și pe care o ai cu ei. De latura materială. O grămadă de factori care nu au depins de propria noastră persoană.

După toate aceste experiențe ne trezim capabili să ne modelăm și să schimbam lucrurile care ne plac sau nu. Ei bine, acum e acum! Vezi ce traume, ce stereotipuri, ce împrumuturi comportamentale porți și învață să ți le gestionezi astfel încât să supraviețuiești cu tine.

Viața e un joc!

Joaca de-a viața cum o numea tata. O joacă care pe mulți îi face să renunțe sau îi motivează. Un joc care este atât de complex încât pe tot parcursul său ai șanse să îl termini, dar să nu fi înțeles nici măcar 17%. Uite un stimul: vezi cât de multe poți experimenta în jocul ăsta.. de la iubire la ură, de la bucurie la ură, frumos – urât, alb – negru, artă, creație, suferință, înțelegere, control, dominație, umor, invidie, strategi, încredere, traume…

Nu degeaba există studii care ne arată cum folosim abia 10-15% din potențialul nostu total de ființe umane. Vezi până la ce procent poți ajunge, aruncă-te în lupta împotriva ta, caută să te depășești, caută să înțelegi și să te explorezi.

Deschide ochii și privește!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − eleven =

You May Also Like